Subjugată de destin.

Mă tem ,dar totuși nu mă tem încă mai am speranță sau poate că și acea fărâmă de tărie se va evapora curând.
Nu mai am lacrimi să mai plâng sau poate mai am dar nu mai vreau ,nu mai vreau să simt cum și mai multă durere se instalează în inima mea în acel organ prin care trăiesc și cu care ar trebui să simt fericire,iubire poate,dar am prea multe gânduri deșarte.Pentru mine acea inimă e doar un organ care mă ține în viață chiar dacă aș prefera să mor , să închid ochii odată pentru totdeauna în această viață și mai apoi să-i deschid în altă viață.
Singurul meu strop de fericire sau liniște pentru că fericire ,e prea mult spus ,și acesta a rămas atunci când muncesc sau închid pleoapele pentru câteva ore ,atunci când trupul meu nu simte durere dar și atunci mintea mi-e prădată de durerea gândurilor ce sălășluiesc în mintea mea atunci când am liniștea necesară să mai mă adun și pot să visez la un alt viitor ,un vis prea departe de adevăr.Prea departe... Durerea se resimte dar se risipește ușor , ușor ,fiecare picătură de sânge ce pică pe cimentul rece și pătat de alte vărsări la fel de dure și inimaginabile pentru unii, are acum amprenta urletelor și durerii mele imprimată în culoarea sa.

Dar se spune că ce nu te omoară te întărește . Adevărat. Dar cred că m-am întărit destul ,nu mai am nevoie ,deja sunt distrusă de când sunt aici ,de când nu mai știu ce e aia fericire ,libertate ,nu mai știu nici să zâmbesc,tortura primită ani la rând mi-a dat ocazia ca pe chip să am mereu lacrimi ,sânge și vânătăi ,un tablou perfect pentru acești psihopați ce mi-au mâncat viața.

Viața mi-e un calvar mereu activ ,mereu cu noi bătăi scrise cu sânge în filele vieții mele.

Îmi adun toată forța pe care o mai am în mine și îmi strâng picioarele la piept pentru a-mi odihni capul pe acestea ,acum cât am timp.

Aerul rece ce intră pe fereastra spartă îmi provocă mici valuri de șocuri reci de parcă cineva se joacă cu o lamă pe pielea mea vânătă și vopsită în culori roși și move.
Ignor asta pentru că oricum nu am ce face .Îmi privesc mâinile ce îmi tremură mai ceva ca o gelatină abia scoasă de la frigider.
Oare ce am făcut atât de rău să primesc o soartă atât de nemiloasă?